Poveștile echipei Atlas Imagistica: Dr. Petru Adăscăliței

Doctor Petru Adăscăliței se pregătea pentru o carieră în neurochirurgie când imagistica a început să îl atragă atât de tare, încât a decis să își schimbe specializarea. A realizat atunci cât de important este un diagnostic corect și cât de mult contează investigațiile CT și RMN în a-l obține. Doctorul Sorin Roșca, fondatorul Atlas Imagistica, i-a devenit mentor și l-a ajutat să se perfecționeze în radiodiagnostic. Dr. Adăscăliței a ales să se specializeze în imagistica oncologică, un domeniu deloc ușor, care îl fascinează și motivează, deopotrivă. Deseori le dă pacienților vești neplăcute, dar știe cât de important este să discute cu ei, orice ar fi: “Oamenii așteaptă foarte mult timp o astfel de investigație, listele sunt lungi, devine frustrant pentru ei, și cum ar fi ca atunci când ajung, în sfârșit, la examinare, să nu știe nimic despre rezultat?”.

Domnule doctor, cum de ați ales imagistica?

În alegerea specialității pe care o profesez cu drag, chiar cu foarte mare drag, a fost un tumult de alegeri – după susținerea rezidențiatului, inițial am ales neurochirurgia. După un scurt timp, am conștientizat aplicabilitatea radiologiei în patologie și importanța radiodiagnosticului în tratarea pacienților. Inițial, m-am gândit că radiologia intervențională e de viitor. Cunoscându-l pe dr. Roșca, mentorul meu, am început să îndrăgesc radiodiagnosticul. E foarte importantă partea de diagnostic în managementul bolnavului, în managementul terapeutic. Iar de cele mai multe ori, un diagnostic corect se pune imagistic, de aceea am ales această ramură, imagistica medicală. Lucrez atât pe CT, cât și pe RMN.

La Atlas Imagistica vă axați foarte mult pe comunicarea medic pacient. Ce înseamnă asta pentru oamenii care fac investigații imagistice în această clinică?

Înseamnă că ei sau familia află direct de la noi, după examinare, informații despre cazul lor. Suntem obișnuiți că radiodiagnosticul să fie scris pe un CD și atât, ori noi încercăm să colaborăm și cu medicii trimițători, să discutăm cu ei despre caz, despre evoluția lui, despre complicațiile apărute, dar și cu pacienții. De foarte multe ori limbajul folosit într-un raport imagistic poate fi destul de greu de înțeles de o persoană care nu are cunoștințe medicale. Noi folosim acel limbaj tehnic pentru medicul trimițător. Așa că, după investigație discutăm cu pacienții, le aducem la cunoștință modificările depistate sau evoluția bolii, dacă sunt pacienți aflați în monitorizare oncologică, neurologică etc. Deseori oamenii așteaptă foarte mult timp o astfel de investigație, listele sunt lungi, devine frustrant pentru ei, și cum ar fi ca atunci când ajung, în sfârșit, la examinare, să nu știe nimic despre rezultat?

Pentru necunoscători, ne ajutați un pic să diferențiem RMN-ul de CT? În linii mari, desigur.

Rezonanța magnetică e neiradiantă, este un pic mai greu accesibilă, dar rezoluția spațială oferită despre structurile anatomice normale și cele patologice este net superioară tomografiei computerizate. Un avantaj cert al imagisticii prin rezonanță magnetică este în neurologie – informațiile oferite de CT referitoare la substanța cerebrală, la structurile nervoase, lichidul cefalorahidian sunt net inferioare celor oferite decât de RMN. Indicațiile pentru segmentul toracal la RMN sunt destul de limitate – mai mult pentru partea de mediastin, de structură anterioară, nu ne poate oferi informații relevante despre plămân. Pe când CT-ul poate decela leziuni micronodulare de 1-2 mm care în cazul monitorizării unui pacient oncologic chiar au o însemnătate mare. Pentru evaluarea abdomenului, a organelor din această zonă, este iarăși net superioară investigația RMN care prin secvențele morfologice, dar și cele funcționale poate da informații despre unele leziuni care altfel ar rămâne incerte – să luăm, de exemplu, un hemangion hepatic care are 7-8 mm se poate comporta la substanța de contrast de la tomografie foarte incert. Pentru structurile tubului digestiv nici CT-ul, nici RMN-ul, din păcate, nu sunt gold standard în diagnosticul leziunilor pentru că, de foarte multe ori, vorbim despre tumori mici de 2-3 mm care endoscopic se văd bine, se pot biopsia, se pot trata, dar noi pe RMN nu vedem nimic, nu apare nicio modificare. Pentru pelvis, iarăși RMN-ul oferă o rezoluție spațială net superioară tomografiei, pentru uter, prostata, ovar, în diagnosticul leziunilor. O altă aplicabilitate importantă în diagnosticul ortopedic o are RMN-ul – aparatul musculoscheletal e explorat de elecție prin RMN și nu prin CT, partea de schelet osos cu siguranță va fi explorată prin CT, partea scheletului musculo-ligamentar va fi explorată prin RMN.

Să trecem în revistă principalele tipuri de cancere și cum ne ajută CT-ul sau RMN-ul atât în diagnosticul, cât și în monitorizarea lor.

Imagistica în oncologie este un pic mai dificilă, de multe ori ne supune, pe noi medicii, unui test, pentru că nicio leziune nu arată la fel, nicio boală nu arată la fel, niciun pacient nu arată la fel. Așadar, după cum spuneam, CT-ul e unica variantă în patologia pulmonară pentru că la examenul CT se pot face secțiuni foarte fine de 0,5-0,6 mm, deci în cancerul pulmonar, examenul CT este de elecție. De foarte multe ori ajungem să facem acest CT după ce s-a făcut, în prealabil, un examen radiografic standard.. Pacientul se prezintă la medic cu tuse, expectorație, scădere în greutate, iar după ce se face o radiografie se observă o modificare suspectă și atunci pacientul ajunge la tomograf. Cancerele ORL: pentru un management preoperator optim trebuie să se vadă foarte bine atât structura osoasă pe care ne o oferă un examen CT, cât și extensia leziunilor în părțile moi – asta o vedem mai bine la RMN, deci în sfera ORL ambele examinări ajută și aduc informații separate și complementare.

În cancerul mamar, pentru diagnosticul de elecție rămân ecografia și mamografia, putem folosi RMN-ul, dar mai mult pe partea de monitorizare post-tratament. În cancerul de col uterin –RMN-ul este principala investigație imagistică, iar examenul CT ne ajută doar pentru a face un bilanț, a vedea în ansamblu structurile ganglionare și structura osoasă, dar pentru diagnostic – mai ales într-un stadiu incipient, cu leziuni foarte mici, examenul RMN este de ales, bineînțeles după un examen ginecologic plus o testare Babeș-Papanicolau. Cancerul ovarian – la fel, toată patologia ginecologică se investighează de elecție prin RMN. Efectuăm CT doar pentru bilanț oncologic, nu pentru diagnostic. Pentru cancerul de prostată este foarte importantă calcularea scorului BIRADS, medicii urologi prin examenul clinic, prin efectuarea tușeului rectal, ridică o suspiciune și, bineînțeles, pe baza creșterii nivelului PSA se calculează acest scor. Iar în urma examenului RMN se văd fix acele zone care sunt suspecte de a fi afectate canceros și, în pasul următor, se face puncție din acele zone pe care noi le decelăm imagistic. În ceea ce privește monitorizarea oncologică, de cele mai multe ori folosim un examen CT pentru că este rapid, având deja toate datele până în acel punct noi nu mai vrem să diagnosticăm, ci să vedem în evoluție, lucru pe care ni-l poate arăta tomografia computerizată. Decizia monitorizării este luată într-o comisie oncologică. RMN-ul este folosit, în general, la patologia neurologică, când discutăm de pildă de glioblastoame, pentru a monitoriza corect un glioblastom operat și radiotratat RMN-ul e de elecție. La tumori operate din sfera ginecologică, gastrointestională, tumori ce țin de micul bazin, e foarte important RMN-ul pentru că oferă acea rezoluție spațială și având acele secvențe funcționale putem spune cu exactitate dacă e sau nu recidivă.

Ce credeți că este mai important pentru o investigație imagistică de succes – medicul sau aparatul?

Noi suntem foarte dependenți de aparatură, noi putem să diagnosticăm corect o boală, dar suntem dependenți și de aparat, așadar cred că și medicul și aparatul contează, în egală măsură.

1,5 Tesla sau 3 Tesla – oamenii vânează, în general, aparatele RMN 3T. Contează acest lucru?

Nu, nu face absolut nicio diferență din punctul meu de vedere pentru decelarea patologiilor uzuale.

Ce părere aveți despre RMN-ul total, whole body MRI?

Consider că nu ajută la absolut nimic. În orice diagnostic intervine o echipă de medici – medicul clinician, medicul de laborator, medicul radiolog – e o echipă multidisciplinară care împreună ridică o suspiciune diagnostică, ulterior toate datele adunate de aceștia conduc la un diagnostic corect. Pe când un whole body MRI, care folosește secvențe ce nu oferă o rezoluție spațială țintită către un organ, nu face decât să efectueze o poză de ansamblu care ne arată ceva, dar de multe ori ne poate încurca, putem omite leziuni. Și mai trebuie luat un aspect în calcul, nu orice boală, nu orice patologie are un echivalent imagistic, sunt foarte multe afecțiuni care dau niște modificări funcționale hormonale care nu tot timpul se văd pe un RMN.

Cu ce temeri vin pacienții la investigațiile imagistice?

La CT, temerile lor pot fi legate de doza de iradiere – se tem că este una mare, dar ea, de fapt, este o doză foarte mică. Bineînțeles că se cumulează, dar ele sunt doze mici, doze de diagnostic. La RMN, temerile sunt, în general, legate de claustrofobie, de spațiul închis. De foarte multe ori auzim întrebarea cât trebuie să stau? Este prima întrebare care ni se adresează.

Putem vorbi despre diagnostic greșit în imagistică? Oamenii văd un rezultat RMN ca un verdict absolut, care nu se pune la îndoială.

Se întâmplă, dar nu este neapărat un diagnostic greșit, ci o interpretare greșită. Sunt câteva leziuni, modificări, care pot avea sau nu semnificație patologică. Totul diferă în funcție de tabloul clinic al bolnavului. De exemplu, la o lombosciatică avem pacienți care au mici hernii de disc, măsurându-le și văzând raportul cu nervul am putea spune că sunt nesemnificative, dar examenul clinic al bolnavului arată lombosciatica. Sau, avem hernii mari care apasă pe nerv, dar la examenul clinic bolnavul spune „doar mă doare un pic spatele”. Totul trebuie integrat, și imagistica și examenul clinic. Toată imagistica ne ajută în contextul unei suspiciuni. Îmi amintesc că am avut un caz, a fost o pacientă investigată și diagnosticată greșit, când a ajuns am încercat să o liniștesc și să îi spun că este bine și nu este vorba despre o tumoră, totul e în regulă, pentru liniștea ei am îndemnat-o să mai facă un set de analize, după aceea m-a căutat și mi-a mulțumit.

Ce sfaturi ați avea pentru pacienți în calitate de specialist în imagistică?

I-aș sfătui să meargă țintit atunci când vine vorba despre o astfel de investigație, să se ducă mai întâi la un consult clinic, să îi vadă un medic specialist în funcție de afecțiunea pe care o au, de simptomatologia pe care o reclamă, nu să vină direct la noi și să își spună „mă doare capul, gata merg la radiolog să fac un RMN”. Există, să știți, astfel de pacienți. Dar din punctul meu de vedere, nu este deloc corect să vină așa, trebuie urmat circuitul medical, căci el ne ajută foarte mult să avem un diagnostic corect.